duminică, 23 iunie 2019

Club de vacanță în fiecare joi: Explorează cu noi!



Dragi părinţi și copii,

Vă invităm să vă alăturați Clubului de vară al Exploratorilor Metropolitani. Acesta este un proiect al Asociației Maia, în parteneriat cu Centrul Climb Again, ce-şi propune să le ofere celor mici o aventură de vacanță în care: se vor reconecta la natură, se vor juca în aer liber, vor socializa şi întări prietenii, vor exersa să lucreze în echipă şi să-şi asume rolul de leader în cadrul atelierelor şi jocurilor de team building.


Clubul se întruneşte o dată pe săptămână, în fiecare joi, începând cu luna iulie, între 8,30 - 18,30h, mereu cu noi provocări pentru Exploratorii noştrii.


Punctul de întâlnire va fi în apropierea stației de Metrou Piața Sudului, unde se află sediul partenerilor ce ne vor găzdui - Centrul Climb Again (Șoseaua Berceni nr. 8, București ). Mai multe detalii despre ei aici: https://www.climbagain.ro/.
Membrii Clubului Exploratorilor beneficiază de 15% reducere la facilitățile de escaladă Climb Again și cele de traseu de aventură pe perioada vacanței (atât în timpul programului de club - către finalul acestuia -, cât și în afara lui - pe baza unui act de identificare). 

Pentru buna desfăşurare a activităţilor:
  • Vom păstra un grup mic, de maxim 10 copii per întâlnire.
  • Avem nevoie de un părinte voluntar, prin rotație, care să se alăture micilor exploratori ca adult însoțitor.
  • Fiind un proiect pro bono, realizat în regim de voluntariat, participanții vor acoperi doar costul mesei, al consumabilelor de la ateliere și al transportului – estimate la maxim 50 lei/ zi de club. 
  • Înscrierile se fac după postarea programului pentru fiecare lună în parte și se încheie la atingerea limitei de locuri disponibile (maxim 10 copii per zi de club). Înscrierile se fac pentru fiecare zi de club în parte din cele patru întâlniri lunare. 
  • Preluarea copiilor se face de la sediul Climb Again.
Detaliile necesare pentru înscrieri: nume complet copil, vârsta, data sau datele întâlnirilor de club la care doriți să participaţi, disponibilitate însoțitor adult pe întreaga zi sau doar o parte din zi, în intervalul 8,30 - 18h. Pentru înscrieri, scrieți-ne pe adresa: oananeacsu9@gmail.com . 

Găsiți mai jos programul întâlnirilor de club și al activităţilor pentru luna iulie: 



Vă așteptăm cu drag !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu