Se afișează postările cu eticheta clasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clasa. Afișați toate postările

marți, 31 ianuarie 2017

Școala Waldorf - o opțiune pentru copilul meu în clasa pregătitoare din 2017?


     În explorarea celei mai potrivite variante de școală pentru viitorii boboci de clasă pregătitoare, am participat la o prezentare ALTFEL. Este vorba despre oferta educațională a unei școli Waldorf din București:  Școala Ita Wegman. Ita Wegman este o instituție de stat - de fapt singura din București ce respectă metodologia Waldorf de la clasa 0 până la terminarea liceului și se încadrează în categoria învățământului gratuit. 

    De ce este așa de minunată această metodologie, pe care o implementează în general instituțiile private contra unei sume considerabile?
    Pentru că, aplicată corect și conștiincios de pedagogi, ea urmărește scopuri mai mult decât academice, care scapă de multe ori învățământului tradițional, împotmolit în maxima: Valoarea unui copil = Valoarea notelor lui. 
     Obiectivul pedagogiei Waldorf este de a încuraja dezvoltarea sănătoasă a capacităţilor fizice, sufleteşti şi spirituale ale tinerilor, pe baza metodicii elaborate de Rudolf Steiner şi a programei şcolare, ţinând însă cont de potențialul nativ al copilului (cu plusurile și minusurile lui omenești) şi găsirea unui răspuns adecvat la tendinţele proprii de dezvoltare ale acestuia.
     
    Ca o curiozitate istorică - Pedagogia Waldorf a fost creată la începutul secolului XX de către Rudolf Steiner, la iniţiativa directorului fabricii de ţigarete Waldorf Astoria, Emil Molt și se bazează pe principiile antropologice dezvoltate de Rudolf Steiner în cursurile de introducere ţinute în toamna anului 1919, înainte de începerea primelor clase. În lume, acest sistem educativ are o larga răspândire. În România, învăţământul Waldorf este mai mult o opțiune în învățământul privat, dar are o oarecare infimă prezență și în învăţământul de stat.

   Directoarea Școlii Ita Wegman din București a explicat în cadrul prezentării din luna ianuarie a acestui an, principalele diferențele între abordarea clasică și cea a pedagogiei Waldorf: 
  1. Obiectivul activității educaționale, așa cum l-am prezentat mai sus, urmărește formarea de oameni echilibrați, deprinși să lucreze în echipă, să evalueze corect punctele tari și cele slabe ale semenilor lor și să fie buni lideri folosind această cunoaștere, să crească oameni activi, nu elevi pasivi care transcriu ceea ce dictează profesorul.
  2. Metodele folosite în activitatea educațională - sunt mult mai interactive, cooperative, folosindu-se de practica ajutorului reciproc între membri clasei. 
  3. Structurarea materiei și a activității educaționale. În loc să aibă în orar, în fiecare zi, câte o oră din multe materii, elevii petrec 2-4 săptămâni aplecați asupra uneia sau a două materii cognitive (exemplu: matematică, geografie etc.) și restul zilei unor materii ce se adresează artelor, laturii emoționale, mișcării fizice. Găsiți un material detaliat pe pagina dedicată pedagogiei waldorf.ro .
      Am găsit păreri pro și contra acestei metode și discuții interminabile pe forumuri despre punctele bune și cele mai puțin bune ale învățământului în sistem Waldorf. Dar pot spune că cele negative par să țină mai mult de îngrijorarea părinților vi-s-vis de inadaptare atunci când sunt nevoiți să se întoarcă la sistemul tradițional în perioada gimnaziului sau a liceului, în lipsă de variante Waldorf sau de nemulțumirea celor foarte competitivi față de veșnicele ierarhii ale sistemului, care le spun copiilor noștri ce valoare au și unde le este locul în Marea Piramidă socială. 

           Dar VIAȚA nu se uită de două ori la mediile noastre din școală, nu-i așa?       Fericirea nu aparține celor care au terminat cu 10.      Iar o societate mai bună vine mai degrabă din cooperare, nu din ”călcat pe capete”, într-o competiție oarbă. 

      Waldorf este o opțiune demnă de luat în serios după mine și, judecând după perseverența cu care directoarea de la Ita Wegman a reușit  să clădească această instituție de la 0, cu relativ puțin suport din partea statului până de curând, aș spune că filosofia pe care o susține această metodă alternativă produce oameni de mare caracter, cu voință puternică și uneltele necesare pentru a FACE LUCRURILE SĂ SE ÎNTÂMPLE.
   


sâmbătă, 10 septembrie 2016

Clasa pregatitoare in 2017 - unde imi inscriu copilul?

Pentru multi este o intrebare cu raspuns usor: scoala de circumspriptie. Pentru altii, obisnuiti sa aiba optiuni si sa zaboveasca asupra deciziilor importante – este o intrebare care ridica unele probleme: de unde aflu informatii de incredere, pentru a alege un invatator/ invatatoare buna?
  
Exista, e drept, un top al scolilor (vezi aici link-ul) – realizat exclusiv pe baza notelor obtinute de elevii fiecarei scoli generale la admiterea in liceu.
   
Succesul in educatie inseamna insa si altceva decat notele – reprezinta o “imprietenire” a copilului cu procesul de cunoastere, inseamna “placerea” de a invata, dezvoltarea unei viziuni dincolo de textul cartii asupra a ceea ce poti face practic cu ceea ce inveti. Iar acest lucru se creeaza printr-o relatie pozitiva elev - educator. Un binecunoscut astrofizician al timpurilor noastre, care a inspirat prin munca lui oameni de pe intreg globul (Neil deGrasse Tyson) - în timpul unei întâlniri cu studenții, le-a spus acestora:
„Notele voastre, mediile de studii, ele vor deveni foarte repede invizibile în viața voastră. Eu nici nu vă pot explica cât de neimportante sunt ele. Cu ajutorul unor note bune obținute în universitate nu poți impresiona pe nimeni! Pentru că în viață nimeni nu îți va oferi ceva pentru că ai o medie mare în diplomă.”
    Asadar, in cazul in care nu esti adeptul “loteriei destinului” in ce priveste educatia copilului tau si nici nu “mergi la sigur” cu un anumit invatator/ invatatoare ce ti-a fost recomandat, cum sti daca dascalul pe care urmeaza sa-l aiba copilul tau va fi unul bun pentru el? Adica unul care sa-l inspire sa invete, nu sa-l constranga.
    Scoala de circumscriptie sau o scoala la care este usor de ajuns pentru copil ar fi un prim loc din care sa incepi cercetarile. De ce o scoala “din apropiere” sau la care este “usor de ajuns” de acasa? Un motiv: copilul ar trebui la un moment dat sa poata merge neinsotit de parinti la scoala, nu vrei sa ramana dependent de tine pana la terminarea clasei a VIII-a pentru asta!  Al doilea motiv: pentu ca ai probabil in vecinatate cunoscuti cu copii in clasa a patra - de la familia carora poti afla detalii despre modul de lucru al dascalilor ce urmeaza sa preia o grupa pregatitoare. Nu e de ajuns sa ti se spuna ca acestia sunt “buni” sau nu in ceea ce fac – trebuie sa ceri detalii despre stilul de predare si relationare cu copiii, ca sa cantaresti singur acest lucru. Oamenii au criterii diferite de apreciere.
    Puteti avea norocul, de asemenea, sa intalniti comentarii pe forumurile pentru parinti despre anumite scoli sau invatatori. Dar oamenii scriu de multe ori pe aceste forumuri ca sa-si spuna pasul, nu si cand sunt multumiti.
    Atunci cand nu ai nici una dintre sursele de informare de mai sus, poate faci o misiune de recunoastere incognito la inceperea noului an scolar de luni, 12 septembrie, unde ai putea vorbi cu parinti ai copiilor din clasa a patra despre dascalii ce urmeaza sa preia o grupa pregatitoare. Sau chiar si in zilele urmatoare – cand termina copiii programul de scoala. Daca munca de “detectiv” nu-ti pica exact ca o manusa sau timpul nu te ajuta, mai ai o sansa de a face o mica cercetare, inainte de a-ti inscrie viitorul scolarel, cu ocazia Zilei Portilor Deschise, pe care scolile o organizeaza de obicei in perioada de dinaintea inceperii inscrierilor. Inscrierile incep de obicei la finalul luniii februarie, iar Ziua Portilor Deschise in scoli se organizeaza aproximativ cu o saptamana inainte – fiecare unitate de invatamant alegandu-si singura data. 
    (Iar daca, dimpotriva, munca de “detectiv” iti vine exact ca o manusa, iti pot sugera mai in gluma, mai in serios ca si coaforul de pe langa zona scolii de interes pentru voi este un bun “hub” de informatii de la mamici :). )
    Oricum, chiar si dupa ce ti-ai inscris copilul la o scoala/ un invatator sau invatatoare care n-a fost cea mai buna alegere, aminteste-ti ca ai dreptul sa te razgandesti si, dupa doar cateva luni de scoala, cel mic va trece relativ usor peste o schimbare de clasa.
    
   Pe langa viata din scoala, cea din afara ei este cel putin la fel de importanta pentru a creste frumos – explorarea pe cont propriu sau impreuna cu familia, un sport care sa cladeasca “vointa si putinta”, procesul continuu de autocunoastere si dezvoltare a darurilor native.
    Exploratorii va ureaza un an scolar plin de aventuri ale cunoasterii, presarat cu momente generoase de serendipity!